Mafiile PD-L
Join us on Facebook

Profil de mafiot

173 de oameni au fost acord
Ionesie Ghiorghioni

Ionesie Ghiorghioni (soldat)

presedinte CJCS - PD si vicepresedinte CJCS - PD

Soldat al Mafiei PDL din Caras-Severin  

Acuzatii extinse

Drum de peste 15 milioane de euro, dedicaţie de la echipa Frunzăverde pentru firmele portocalii

Consiliul Judeţean Caraş Severin, condus de vicepreşedintele PD-L Sorin Frunzăverde, a refuzat să pună în aplicare două sentinţe definitive ale Curţii de Apel Timişoara şi trei decizii ale Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, încăpăţânându-se să scoată câştigătoare ale unei licitaţii de peste 15 milioane de euro două din firmele de casă. În septembrie 2009, CJ Caraş Severin a demarat licitaţia pentru construcţia drumului Slatina Timiş – Văliug, care va scurta distanţa de la Drumul European 70 către staţiunea turistică cu aproximativ 80 de kilometri. La licitaţie au participat 15 concurenţi, criteriul după care trebuia stabilit câştigătorul fiind cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. În noiembrie, câştigătorii licitaţiei sunt declarate firmele Tehnocer SRL Nădrag şi Excav Prod SRL Bouţar, care au venit cu o ofertă comună, acestea ajungând pe primul loc după ce comisia de licitaţie a descalificat firmele care au venit cu oferte financiare mai bune – Star Trading Impex SRL Piteşti şi compania portugheză MonteAdriano, care a finalizat centura Lugojului înainte de termen şi fără să depăşească bugetul iniţial. Firma Tehnocer este condusă de Florin Măran, un apropiat al pedeliştilor din Timiş şi Caraş Severin, iar Excav Prod îl are ca unic acţionar pe Axente Obrejan, un apropiat al vicepreşedintelui CJ Caraş Severin, pedelistul Ionesie Ghiorgioni, soldatul credincios al lui Sorin Frunzăverde, şi cel care conduce comisia de licitaţie. Conform site-ului argumet-cs.ro, cele două firme sunt abonate la contractele consiliului judeţean condus de Frunzăverde.

Portughezii de la MonteAdriano au fost descalificaţi pe motiv că au venit cu un preţ prea mic – adică peste 5,2 milioane lei mai puţin decât cei declaraţi câştigători. După plângerea făcută la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, portughezilor li s-a dat dreptate, constantându-se că ” decizia de a respinge ca neconformă oferta contestatorului este nelegală” şi dispunându-se anularea tuturor deciziiilor şi “reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor”. Aceiaşi decizie a obţinut de două ori în instanţă Star Trading Impex SRL Piteşti prin sentinţe definitive şi irevocabile ale Curţii de Apel Timişoara. Comisia de licitaţie a ignorat decizia CNSC, a cerut nişte explicaţii aiuritoare şi, pe motiv că la “alte clarificări, răspunsul a fost neconcludent” , i-a descalificat din nou pe cei de la MonteAdriano, câştigătoare fiind tot firmele portocalii. Pe motiv că “solicitările de clarificări ca şi rezultatul procedurii au avut ca scop exclusiv şicanarea ofertei cea mai avantajoasă”, portughezii au depus o nouă contestaţie la CNSC. Şi de data aceasta li s-a dat dreptate. Consiliul a anulat pentru a doua oară rezultatul licitaţiei şi a constatat că reprezentanţii nu au respectat prima decizie de reluare a licitaţiei de la momentul evaluării. Subordonaţii lui Frunzăverde au ignorat, din nou, decizia CNSC, au descalificat cele două firme contestatoare cu oferte mai bune din punct de vedere financiar. Pentru a treia oară, portughezilor de la MonteAdriano li s-a dat dreptate de CNSC. În documentul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se arată că organizatorii licitaţie nu au respectat “cele dispuse în mod identic de către consiliu şi instanţe” şi că “desele şi repetatele clarificări solicitate ofertanţilor sunt de natură a demostra, fie superficialitatea comisiei de evaluare în activitatea de analiză a ofertelro, fie dorinţa autorităţilor contractante de a înlătura societăţile contestatoare, cu orice chip”. Această ultimă decizie a CNSC a fost atacată în instanţă de firma Tehnocer, licitaţia fiind blocată până la soluţionare.

Întrebat de PRESSALERT.ro de ce Consiliul Judeţean Caraş Severin nu a respectat două sentinţe ale Justiţiei şi trei decizii ale CNSC, preşedintele Sorin Frunzăverde a declarat că ” nu cred că există aşa ceva. Vorbiţi cu Ghiorgioni, el se ocupă. La revedere”. Ionesie Ghiorgioni a susţinut că “am respectat toate deciziile. Am reevaluat ofertele, am cerut noi detalii. Am rămas consecvenţi, însă. Noi cunoaştem foarte bine judeţul. Am vrea să facem un drum reprezentativ pentru Caraş Severin, pentru atacaraea acelui bazin – turismul este obiectiv strategic. Nu ştiu de apropierea Tehnocer de PD-L. Ştiu de calitatea drumurilor făcute”.

Sursa: Pressalert.ro

 

„Viii cu actele, morţii cu drumurile“

Drumurile judeţene din Caraş-Severin au ajuns un coşmar pentru şoferii care se încumetă să ajungă la Grădinari, Văliug sau în altă parte a judeţului. Aceasta, în condiţiile în care an de an sunt cheltuite sume importante de bani pentru lucrări de reparaţii. Ca un făcut, gropile din asfalt reapar la doar câteva luni de la executarea acestor lucrări, spre disperarea unora şi bucuria constructorilor mereu, unii şi aceiaşi, abonaţi la banii publici.

„Sunt judeţe cu drumuri mai proaste decât ale noastre“

În şedinţa extraordinară de la sfârşitul lunii martie, consilierii judeţeni au fost convocaţi să voteze un proiect de hotărâre privind repartizarea fondurilor pentru lucrările de reparaţii la drumurile judeţene, lucrări ce au fost executate anul trecut. Suma despre care se vorbea era de 130 miliarde de lei vechi, bani ce urmează să ajungă la firmele ce au executat lucrările respective. Proiectul de hotărâre a iscat numeroase discuţii, atât din partea consilierilor PSD, cât şi a celor din arcul Puterii. Primii au depus un amendament, susţinând că demersul lor avea la bază nemulţumirile cetăţenilor pe care îi reprezintă. În fapt, este vorba de starea dezastruoasă a drumurilor despre care se făcea vorbire în proiectul de hotărâre. Social-democratul Dan Silviu Avram a atras atenţia că, iniţiatorii proiectului au „omis“ să treacă numele constructorilor care au executat aceste lucrări, precum şi sumele de bani ce urmează să le primească fiecare în parte.

La ridicatul mâinii, consilierii PDL sunt primiiCel mai mult s-a vorbit despre tronsonul Reşiţa-Grădinari, însă nu au fost ignorate nici alte drumuri precum Reşiţa-Văliug sau Caransebeş-Telescaun Muntele Mic. Surpriza consilierilor PSD a fost cu atât mai mare, cu cât nu ştiuseră că, pentru decontarea acelor lucrări s-a deplasat în judeţ o echipă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului al Elenei Udrea, echipă condusă de un oarecare domn Bunica. Despre prezenţa acestuia au aflat abia în şedinţa respectivă de la preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde. În stilu-i caracteristic, acesta l-a persiflat tot timpul pe Nicolae Ştefănescu, cel care a susţinut amendamentul social-democraţilor. În sprijinul lui Frunzăverde a venit colegul său de partid, Haralambie Cotarcea, cu o intervenţie demnă de clasicii umorului românesc: „Am umblat prin ţară şi să ştiţi că sunt judeţe cu drumuri mai proaste decât ale noastre“. Şi, după o cugetare atât de profundă, a pus şi cireaşa pe tort, recunoscând că degeaba i s-ar fi prezentat o situaţie a lucrărilor executate, că nu se pricepe la interpretat cifre şi alte date. Corect, dar la ridicatul mâinii a fost primul când a fost respins amendamentul propus de PSD. Lucru foarte important pentru partidul care are deţine majoritatea mandatelor în Consiliul judeţean.

Cine ne sunt şmecheraşii?

Consilierii PSD sunt convinşi că a sosit momentul ca banii să se întoarcă în buzunarele sponsorilor PDL din ultimele campanii electorale, dar nu au avut curajul să afirme acest lucru în şedinţa extraordinară. „Sunt acoperiţi cu hârtii, există şi o comisie de la minister care a confirmat lucrările, n-avem ce să le facem. Ştiţi cum este, viii cu actele, morţii cu drumurile“, ne-a mărturisit cu năduf unul dintre consilierii social-democraţi care nu vrea să se pună rău cu Sorin Frunzăverde.

Dar să vedem care sunt firmele ce câştigă mereu licitaţiile la drumurile judeţene. Conform aceloraşi consilieri din Opoziţie, este vorba de Excav Prod Bucova, condusă de A. Obrejan, zis şi „Arabela“, apropiat atât vicepreşedintelui CJ, Ionesie Ghiorghioni, cât şi secretarului PDL Caraş-Severin, Simion Iancu, alias „Simi“ ori „Împăratul“, Tehnocer Lugoj, a lui Florin Măran, şi Conscement Bocşa, firma falimentară a actualului director al Gărzii de Mediu, Marius Cârpean, cunoscut de prieteni şi colegii de partid şi sub numele de „Camacho“.

Ca un făcut, ele sunt tot timpul declarate câştigătoare, chiar dacă nu întotdeauna au ofertele cele mai avantajoase.

 

Simplu şi păgubos: când firmele de casă nu câştigă, blocăm licitaţiile!

Scandalul pe marginea licitaţiei de peste 15 milioane de euro pentru încredinţarea lucrărilor la drumul Slatina Timiş – Văliug continuă. Astăzi, Curtea de Apel Timişoara ar fi trebuit să judece recursul înaintat de consorţiul de firme format din Tehnocer Nădrag şi Excav Prod Bouţari, dar n-a făcut-o, deoarece reprezentantul SC Excav Prod nu s-a prezentat în instanţă.

În opinia celor de la Star Trading Impex SRL Piteşti şi a portughezilor de la Monte Adriano, firme cărora li s-a dat dreptate prin două sentinţe judecătoreşti şi trei decizii ale Consiliului Naţional de Soluţionarea contestaţiilor, era de aşteptat să se întâmple aşa, atâta timp cât Consiliul Judeţean Caraş-Severin a blocat procedura de licitaţie, motivând existenţa acestui proces. „În mod normal, după cum au declarat pentruhttp://www.pressalert.ro avocaţii de la Monte Adriano şi Star Trading Impex SRL, procesul de astăzi se putea judeca, deoarece au fost prezenţi avocaţii lui Tehnocer, care este liderul acestei asocieri. Este un tertip ieftin folosit în astfel de situaţii, care nu urmăreşte decât să se tragă de timp într-o cauză în care sentinţa ne-a dat dreptate în două rânduri“.

Reamintim că în luna septembrie 2009, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a organizat licitaţia privind construirea drumului Slatina Timiş-Văliug. Costul lucrării – peste 15 milioane de euro. Deşi regulamentul stabilit de comisie, al cărei preşedinte a fost vicepreşedintele CJ, Ionesie Ghiorghioni, susţinea că declararea câştigătorului se face în funcţie de oferta cea mai avantajoasă, până la urmă lucrurile n-au stat nici pe departe aşa. S-a dat câştig de cauză firmelor Tehnocer şi Excav Prod, pentru simplul motiv că sunt apropiate conducerii CJ şi liderilor PD-L Caraş-Severin. Mai mult decât atât, Monte Adriano şi Star Trading Impex au fost descalificate, cu toate că au prezentat cele mai avantajoase oferte, cu peste un milion de euro. Au urmat o serie de contestaţii şi acţiuni în instanţă, toate favorabile firmelor descalificate, însă comisia de organizare a licitaţiilor condusă de Ionesie Ghiorghioni a ignorat constant deciziile şi sentinţele instanţei de judecată.

Curtea de Apel Timişoara a decis amânarea procesului pentru data de 14 septembrie.

Sursa: Argument-CS.ro

Trimite-ne povestea ta

Foloseste formularul de mai jos pentru a ne
trimite povestea ta despre acest mafiot.
Atentie, adresa ta email nu va fi facuta publica

Sunt de acord ca e mafiot

Trimite-ne povestea ta

Foloseste formularul de mai jos pentru a ne
trimite povestea ta despre acest mafiot.
Atentie, adresa ta email nu va fi facuta publica

Povestile voastre

Frunzăverde nu uita, Caraş NU-i moşia ta ! « Sfinxul din sfinx777.wordpress.com/2012/02/05/frunzaverde-nu-uita-caras-nu-i-mosia-ta/

[...] că-mi adusăi aminte de : ” stima voastră şi  mândria, DNA-ul şi răchia ”, apropo de Ionesie Ghiorghioni, Borduz... despre mânăriile şi ticăloşiile cărora s-a tot relatat pe Sfinx777 şi-n presa [...]

Sibilla din CarasSeverin

Ca-n Evul Mediu. Judecata… - din ciclul ” MAFIA LEMNULUI – AFACERI CU BUŞTENI ” – Composesoratul Bucova, Caraş-Severino http://sfinx777.wordpress.com/2012/01/11/ca-n-evul-mediu-judecata/ Jurnalul Naţional : Răscoala de la Bucova împotriva vechilului PDL-ist Ionesie Ghiorghioni – jefuirea, vandalizarea pădurilor, continuă !!! Frunză face pe niz-naiul !!! http://www.jurnalul.ro/special/rascoala-bucova-pdl-ghiorghioni-601105.htm …curat murdar demersul penalilor , oamenii de Curte ai ayatollahului Sorin Frunzăverde…. să fie secetă mare la PD-L CS sau doar setea de bani şi putere a ” fraţilor ” penibili ? Ce să vezi.... doar NU se potolesc, iaca la ce se mai dedau pedeLICHELELE de pe feuda Caraş-Severino : Nu e pace sub fagi şi stejari- la Bucova se încing din nou spiritele ” Subsemnatul Răduţa Romeo, membru composesor în cadrul Composesoratului Bucova vă aduc la cunoştinţă următoarele probleme privind Composesoratul: 1. Ionesie Ghiorghioni nu mai este preşedinte al Composesoratului în urma şedinţei nr 1330/02.06.2011 pronunţată de către Judecătoria Caransebeş şi rămasă definitivă la Tribunalul Caraş-Severin în data de 02.11.2011. Această şedinţă spune clar că anulează precedentele alegeri şi Consiliul de Administraţie. 2. În mod ilegal Ghiorghioni a convocat pentru data de 15.01.2012 şedinţă, Adunare Generală, pentru a se alege Consiliul de Administraţie chiar dacă în 21.11.2011 A.G.A. a hotărât ca alegerile să se facă după terminarea expertizei judiciare contabile la Composesorat, expertiză dispusă de I.P.J. C.S. şi Parchetul Caraş-Severin în urma sesizărilor noastre privind infracţiunile economice comise de Ghiorghioni şi acoliţii săi. Ghiorghioni refuză să pună la dispoziţia experţilor actele contabile de peste două săptămâni, crezând că reuşeşte să ajungă preşedinte din nou pe o perioadă de patru ani. 3. în mod ilegal fără a avea aprobarea A.G.A. şi fără a avea vreo calitate de conducător în acest moment, fără să consulte vechiul Consiliu de Administraţie, a anunţat licitaţie de vânzare masă lemnoasă pe picior în cantitate de 20.000 mc. la Composesoratul Bucova. Statutul Composesoratului, la art. 97, spune clar că ,,orice vânzare de masă lemnoasă se face cu acordul Adunării Generale”. După ce şi-a făcut plinul din 2000 şi până în prezent, furând pădurea şi banii oamenilor prin firma sa, nepermiţând nici o licitaţie la Composesoratul Bucova, s-a gândit că probabil e mai bine să scoată la licitaţie chiar dacă nu au aprobarea A.G.A. Problema este însă alta deoarece 4 ( patru ) părţi sunt contractate de către societăţi din Bucova care au exploatat în ele, neexistând ulterior nici un A.P.V. sau vreo reinventariere, masă lemnoasă scoasă la exploatare nefiind nici la jumătate din pădurea faţă de ce se vrea a se vinde la licitaţie. 4. Referitor la A.G.A. din 15.01.2012, domnul Ghiorghioni şi-a luat măsuri de protecţie pentru a ajunge preşedinte apelând la vechii săi aliaţi, Poliţia. Dânsul face afirmaţii foarte grave spunând că poliţiştii vor sta în sală şi în momentul când vor exista opozanţi, aceştia vor fi ridicaţi de către trupele speciale. Personal mi s-a spus că ,,dacă îl înfrunt pe Ghiorghioni voi fi reţinut”. Şmecherii ieftine care nu ţin la o persoană ca mine care a fost anchetat şi târât prin atâtea dosare penale la comanda lui Ghiorghioni şi cu ajutorul unor angajaţi ai Poliţiei Române. Îmi asum cele spuse mai sus. Romeo Răduţa ” sursa : InfoCS http://www.infocs.ro/index.php/2012/01/13/nu-e-pace-sub-fagi-si-stejari-la-bucova-se-incing-din-nou-spiritele/

Sibilla din CarasSeverin

Răscoală pentru pădure. Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin, la un pas de a fi linşat Autor: MIRCEA OPRIS Exclusiv pentru jurnalul.ro 23 noiembrie 2011 – 13:51 Stare de asediu luni, în localitatea Bucova, din judeţul Caraş-Severin. Furci, topoare, gărzi de corp, jandarmi, ţărani nemulţumiţi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni – toate într-un scandal legat de modul în care sunt administrate terenurile agricole din localitate, păşuni şi păduri. Mai bine de patru ore, Bucova s-a transformat într-o scenă din "Răscoala” lui Liviu Rebreanu, la Adunarea Generală a Composesoratului din localitate. De o parte s-a aflat echipa de pază adusă de fostul preşedinte Ionesie Ghiorghioni, iar de cealaltă parte, localnicii nemulţumiţi. Incidentul a fost ţinut departe de ochii presei. Jurnalul Naţional vă prezintă în exclusivitate fotografii făcute de martori oculari la scandalul din Bucova. Asta după ce agenţii de pază ai lui Ghiorghioni i-au ameninţat pe săteni cu bătaia dacă se va afla de răscoala lor şi despre matrapazlâcurile demnitarului cărăşean. Localnicii au venit înarmaţi cu furci, bâte şi topoare. între beligeranţi şi-au făcut apariţia poliţiştii din Oţelu Roşu, care au gestionat foarte bine situaţia. Până la urmă, lucrurile au ieşit aşa cum şi-au dorit sătenii. La propunerea lui Romeo Răduţă (lider informal al răsculaţilor) s-a hotărât ca, până la noile alegeri, composesoratul să fie condus de Consiliul de Administraţie înlăturat în anul 2006. Doar conducerea acestuia, asigurată de Ionesie Ghiorghioni, a rămas aceeaşi. "în Adunarea generală de astăzi s-a decis ca, în momentul în care se finalizează expertiza judiciară a poliţiei şi Parchetului, vinovaţii pentru prejudiciile aduse composesoratului să plătească şi să nu mai facă parte din Consiliul de administraţie. Ionesie Ghiorghioni s-a intabulat pe persoană fizică, ceea ce este interzis prin statutul de funcţionare al composesoratului, iar Bogdan Dănilă, fostul vicepreşedinte, a recunoscut că a prejudiciat asociaţia cu 150.000 de lei, fiind de acord să achite paguba. La fel şi secretarul comunei Băuţar, Ionel Măran, care a făcut parte din comisia de retrocedare şi a luat zece parcele pe care le-a trecut în dreptul său. Măran m-a ameninţat în faţa Adunării generale că mă împuşcă, iar oamenii furioşi l-au scos din sală", ne-a mărturisit Romeo Răduţă, care este şi nepotul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni. Până la urmă, spune acelaşi Răduţă, firma de pază s-a retras din obiectiv, iar lucrurile s-au liniştit. Noile alegeri vor avea loc în momentul în care va fi finalizată expertiza judiciară. Muştele la borcanul cu miere Jurnalul Naţional a mai prezentat o anchetă prin care s-a dovedit că acelaşi Ionesie Ghiorghioni, împreună cu un grup de funcţionari şi afacerişti, se servesc copios din banii publici. Fondurile de care dispune Consiliul Judeţean Caraş-Severin sunt borcanul cu miere din care se înfruptă cu polonicul o grupare constituită din funcţionari şi oameni de afaceri. Prin intermediul conexiunilor politice, polonicul cotrobăie şi în borcanul cu miere al fondurilor guvernamentale şi europene. Schema găştii şi rolul fiecărui personaj în dirijarea banilor publici către buzunarele private: ● Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele CJ Caraş-Severin ● Ianăş Roşeţi, directorul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat a CJ Caraş-Severin; ● Victor Naidan, directorul Direcţiei de Dezvoltare Teritorială din cadrul CJ Caraş-Severin; ● Gheorghe Stoian de la Technocer. Sorin Frunzăverde este naşul fiicei lui Stoian; ● Sorin Udroiu, Banatica Group; ● Axente Obrejan, poreclit Arabela, de la Excav Prod şi Axio Mixing. Ghiorghioni, Roşeţi şi Naidan sunt preşedinţi ai comisiilor de evaluare a ofertelor, calitate în care direcţionează contractele de execuţie către cei trei negustori. Serviciile de consultanţă şi proiectare au şi ele clienţii lor fideli. între aceştia, mai de soi este Meda Research din Piteşti, patron Lucian Ciurduc-Todoran. Contractele de consultanţă sunt atribuite de regulă fără licitaţie. Rolul consultantului e foarte important, pentru că acesta trebuie să pregătească proiectul în aşa fel încât să se "potrivească" executantului prestabilit, să-i asigure acestuia toate avantajele la licitaţie. Nu o dată, firmele privilegiate sunt informate în detaliu asupra proiectelor tehnice, în aşa fel încât să prezinte din start cea mai bună ofertă. Stratageme pentru favorizarea firmelor câştigătoare, alese pentru că întorc banii în buzunarele decidenţilor. În luna iunie a acestui an, localnicii din Bucova l-au denunţat pe Ionesie Ghiroghioni la DNA pentru deturnare de fonduri. Mai mulţi proprietari acuză că, fără să fie de acord, pădurile lor garantează un credit de un milion de euro. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi, totodată, preşedintele Composesoratului Bucova este acuzat de deturnare de fonduri europene. Cu jalba-n proţap, la DNA Mai mulţi membri ai Composesoratului Bucova au fost pe 9 iunie 2011 la sediul DNA din Timişoara pentru a verifica dacă şi în ce fel au fost soluţionate plângerile lor îndreptate împotriva preşedintelui asociaţiei, Ionesie Ghiorghioni, dar şi pentru a aduce dovezi suplimentare prin care să demonstreze neregulile de care s-ar face răspunzător acesta. "Noi am fost şi ieri, dar pentru că nu am fost primiţi, am revenit. Avem mai multe plângeri depuse împotriva lui Ghiorghioni pentru deturnare de fonduri europene şi infracţiuni economice şi vroiam să vedem ce se întâmplă cu ele. Am înţeles că, în cazul uneia dintre ele, s-a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Culmea este că Parchetul ne-a trimis la DNA, iar după doi ani, DNA-ul ne trimite înapoi la Parchet”, declara în vară Romeo Răduţă, care se teme că funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin pe care o deţine Ghiorghioni îl poate ajuta pe acesta să scape de rigorile legii. Contestatarii lui Ghiorghioni erau îngrijoraţi că vor rămâne fără păduri, deoarece acesta ar intenţiona să facă un nou împrumut bancar. "În 21 mai, la Adunarea Generală, a supus din nou la vot girarea pădurilor pentru un drum. Noi avem deja vreo 25.000 de lei pe lună de plătit. A luat un milion de euro fără acordul proprietarilor, a girat cu pădurea la bancă, iar din august anul trecut nu a plătit nicio rată la bancă. Avem două miliarde rest de plată”, a mai spus acelaşi Răduţă. O parte dintre membrii composesori a cerut în instanţă nulitatea absolută a creditului. Litigiul se află în curs de soluţionare la Tribunalul Caraş-Severin. Un număr de şapte reclamanţi au chemat în judecată Composesoratul Bucova. "Mai sunt de plătit vreo patru sau cinci rate, nu ştiu exact, a câte 18.000 de lei fiecare. Se rezolva, avem de încasat bani şi se vor plăti şi ratele. Am girat pentru acel credit cu masa lemnoasă, dar asta e doar o formalitate impusă de bancă. Oamenii nu riscă să li se întâmple nimic”, a replicat atunci Ghiorghioni. http://www.jurnalul.ro/special/rascoala-pentru-padure-vicepresedintele-cj-caras-severin-la-un-pas-de-a-fi-linsat-597355.htm

Sibilla din CarasSeverin

EXCLUSIV: Instanţele cărăşene confirmă abuzurile de la Composesoratul Bucova! 4 noiembrie 2011 - 10.20 De: DANI STANCIU [email protected] Ionesie Ghiorghioni, preşedintele Composesoratului Bucova şi, totodată, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, este acuzat tot mai vehement de o parte a proprietarilor de păduri din Bucova de faptul că face doar ce-l taie capul la conducerea asociaţiei. Al doilea om în judeţ este arătat cu degetul de mai bine de doi ani de zile că ar fi părtaş şi martor la jaful din pădurile de la Bucova. Mai mulţi proprietari de păduri vorbesc de tăieri ilegale, de deturnare de fonduri europene şi de hotărâri abuzive luate de Adunarea Generală a composesoratului la comanda lui Ghiorghioni. Din aceste motive s-a ajuns la mai multe plângeri penale şi procese pe rolul diferitelor instanţe de judecată. Ghiorghioni dă vina pe un “grup de presiune”, condus de nepotul său, Romeo Răduţă, dar instanţele de judecată încep să confirme faptul că nu iese fum fără foc. Mai întâi, Judecătoria Caransebeş a anulat Hotărârea nr. 2/15.01.2011 a Adunării Generale a Composesoratului. Răduţă Ioan, Dorobanţ Viorel, Alboni Zachel, Gheorgheoni Viduţ, Răduţă Romeo, Răduţă Marian, Silvăşan Cornel, Săvulescu Iosif şi Ilin Ionică l-au chemat pe Ghiorghioni, în calitate de preşedinte al Composesoratului Bucova, în instanţă, reclamând că procesul-verbal de la acea Adunare Generală a fost întocmit abuziv. Recursul s-a judecat la Tribunalul Caraş-Severin, iar sentinţa a fost pronunţată în această săptămână. “Noi făcusem şi o cerere de strămutare, deoarece Ghiorghioni a spus tuturor că a rezolvat procesul, că el e al doilea om în judeţ, că îl are în spatele lui pe primul om în judeţ”, mărturiseşte Răduţă. Nu a mai fost nevoie, deoarece Tribunalul Caraş-Severin a respins calea de atac exeritată de composesorat dând dreptate celor care îl contestă pe Ghiorghioni. Imediat după acea adunare cu scandal, al doilea om în Caraş-Severin susţinea că totul s-a desfăşurat ca la carte. “Am derulat o Adunare Generală conform statutului şi conform voinţei oamenilor din sat. La preşedinte, eu am fost ales în 2006 şi acum am fost reconfirmat cu 85 la sută din voturi, iar cu Consiliul de Administraţie pe care l-am propus Adunarea Generală a fost de acord, iar rezultatul votului a fost de 90 la sută din cei prezenţi. Aici a fost întotdeauna linişte, este păcat că s-a format acest grup care nu a vrut altceva decât să nu mai plătească la forma asociativă lemnul pe care l-a exploatat în anul 2010. Eu zic că s-a încheiat acest episod urât pentru sat. A fost foarte greu pentru mine deoarece poziţia publică pe care o am m-a făcut să am o oarecare reţinere”, declara în luna ianuarie, Ghiorghioni. Noi atacuri Impulsionaţi după ce i-au administrat o primă înfrângere lui Ghiorghioni, contestatarii săi lansează o nouă serie de acuzaţii. “În urma controlului efectuat de reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, încheiat săptămâna trecută, s-au constatat tăieri ilegale şi sustragere de material lemons de peste 1,5 miliarde lei vechi de la Composesoratul Bucova. Aceste tăieri au fost făcute de către firma SC Companidas, care aparţine vicepreşedintelui Composesoratului, Bogdan Dănilă, persoană care este în cârdăşie cu Ionesie Ghiorghioni, preşedintele composesoratului. Banii îi impart în două, fac jumate-jumate, după toate tăierile ilegale. I-am solicitat într-o discuţie telefonică domnului Ghiorghioni să oprească firma Companidas de la exploatare din cauza prejudiciului constatat, dar a început să mă înjure şi mi-a spus că nu o opreşte, că nu vrea să o oprească”, acuză Romeo Răduţă, nepotul lui Ionesie Ghiorghioni.

Sibilla din CarasSeverin

EXCLUSIV: Instanţele cărăşene confirmă abuzurile de la Composesoratul Bucova! 4 noiembrie 2011 - 10.20 De: DANI STANCIU [email protected] Ionesie GhiorghioniIonesie Ghiorghioni, preşedintele Composesoratului Bucova şi, totodată, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, este acuzat tot mai vehement de o parte a proprietarilor de păduri din Bucova de faptul că face doar ce-l taie capul la conducerea asociaţiei. Al doilea om în judeţ este arătat cu degetul de mai bine de doi ani de zile că ar fi părtaş şi martor la jaful din pădurile de la Bucova. Mai mulţi proprietari de păduri vorbesc de tăieri ilegale, de deturnare de fonduri europene şi de hotărâri abuzive luate de Adunarea Generală a composesoratului la comanda lui Ghiorghioni. Din aceste motive s-a ajuns la mai multe plângeri penale şi procese pe rolul diferitelor instanţe de judecată. Ghiorghioni dă vina pe un “grup de presiune”, condus de nepotul său, Romeo Răduţă, dar instanţele de judecată încep să confirme faptul că nu iese fum fără foc. Mai întâi, Judecătoria Caransebeş a anulat Hotărârea nr. 2/15.01.2011 a Adunării Generale a Composesoratului. Răduţă Ioan, Dorobanţ Viorel, Alboni Zachel, Gheorgheoni Viduţ, Răduţă Romeo, Răduţă Marian, Silvăşan Cornel, Săvulescu Iosif şi Ilin Ionică l-au chemat pe Ghiorghioni, în calitate de preşedinte al Composesoratului Bucova, în instanţă, reclamând că procesul-verbal de la acea Adunare Generală a fost întocmit abuziv. Recursul s-a judecat la Tribunalul Caraş-Severin, iar sentinţa a fost pronunţată în această săptămână. “Noi făcusem şi o cerere de strămutare, deoarece Ghiorghioni a spus tuturor că a rezolvat procesul, că el e al doilea om în judeţ, că îl are în spatele lui pe primul om în judeţ”, mărturiseşte Răduţă. Nu a mai fost nevoie, deoarece Tribunalul Caraş-Severin a respins calea de atac exeritată de composesorat dând dreptate celor care îl contestă pe Ghiorghioni. Imediat după acea adunare cu scandal, al doilea om în Caraş-Severin susţinea că totul s-a desfăşurat ca la carte. “Am derulat o Adunare Generală conform statutului şi conform voinţei oamenilor din sat. La preşedinte, eu am fost ales în 2006 şi acum am fost reconfirmat cu 85 la sută din voturi, iar cu Consiliul de Administraţie pe care l-am propus Adunarea Generală a fost de acord, iar rezultatul votului a fost de 90 la sută din cei prezenţi. Aici a fost întotdeauna linişte, este păcat că s-a format acest grup care nu a vrut altceva decât să nu mai plătească la forma asociativă lemnul pe care l-a exploatat în anul 2010. Eu zic că s-a încheiat acest episod urât pentru sat. A fost foarte greu pentru mine deoarece poziţia publică pe care o am m-a făcut să am o oarecare reţinere”, declara în luna ianuarie, Ghiorghioni. Noi atacuri Impulsionaţi după ce i-au administrat o primă înfrângere lui Ghiorghioni, contestatarii săi lansează o nouă serie de acuzaţii. “În urma controlului efectuat de reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, încheiat săptămâna trecută, s-au constatat tăieri ilegale şi sustragere de material lemons de peste 1,5 miliarde lei vechi de la Composesoratul Bucova. Aceste tăieri au fost făcute de către firma SC Companidas, care aparţine vicepreşedintelui Composesoratului, Bogdan Dănilă, persoană care este în cârdăşie cu Ionesie Ghiorghioni, preşedintele composesoratului. Banii îi impart în două, fac jumate-jumate, după toate tăierile ilegale. I-am solicitat într-o discuţie telefonică domnului Ghiorghioni să oprească firma Companidas de la exploatare din cauza prejudiciului constatat, dar a început să mă înjure şi mi-a spus că nu o opreşte, că nu vrea să o oprească”, acuză Romeo Răduţă, nepotul lui Ionesie Ghiorghioni.

Sibilla din CarasSeverin

Drum de peste 15 milioane de euro, dedicaţie de la echipa Frunzăverde pentru firmele portocalii Scris de Dragos Bota in 16/08/2010 PRESS ALERT.RO Consiliul Judeţean Caraş Severin, condus de vicepreşedintele PD-L Sorin Frunzăverde, a refuzat să pună în aplicare două sentinţe definitive ale Curţii de Apel Timişoara şi trei decizii ale Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, încăpăţânându-se să scoată câştigătoare ale unei licitaţii de peste 15 milioane de euro două din firmele de casă. În septembrie 2009, CJ Caraş Severin a demarat licitaţia pentru construcţia drumului Slatina Timiş – Văliug, care va scurta distanţa de la Drumul European 70 către staţiunea turistică cu aproximativ 80 de kilometri. La licitaţie au participat 15 concurenţi, criteriul după care trebuia stabilit câştigătorul fiind cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. În noiembrie, câştigătorii licitaţiei sunt declarate firmele Tehnocer SRL Nădrag şi Excav Prod SRL Bouţar, care au venit cu o ofertă comună, acestea ajungând pe primul loc după ce comisia de licitaţie a descalificat firmele care au venit cu oferte financiare mai bune – Star Trading Impex SRL Piteşti şi compania portugheză MonteAdriano, care a finalizat centura Lugojului înainte de termen şi fără să depăşească bugetul iniţial. Firma Tehnocer este condusă de Florin Măran, un apropiat al pedeliştilor din Timiş şi Caraş Severin, iar Excav Prod îl are ca unic acţionar pe Axente Obrejan, un apropiat al vicepreşedintelui CJ Caraş Severin, pedelistul Ionesie Ghiorgioni, soldatul credincios al lui Sorin Frunzăverde, şi cel care conduce comisia de licitaţie. Conform site-ului argumet-cs.ro, cele două firme sunt abonate la contractele consiliului judeţean condus de Frunzăverde. Portughezii de la MonteAdriano au fost descalificaţi pe motiv că au venit cu un preţ prea mic - adică peste 5,2 milioane lei mai puţin decât cei declaraţi câştigători. După plângerea făcută la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, portughezilor li s-a dat dreptate, constantându-se că ” decizia de a respinge ca neconformă oferta contestatorului este nelegală” şi dispunându-se anularea tuturor deciziiilor şi “reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor”. Aceiaşi decizie a obţinut de două ori în instanţă Star Trading Impex SRL Piteşti prin sentinţe definitive şi irevocabile ale Curţii de Apel Timişoara. Comisia de licitaţie a ignorat decizia CNSC, a cerut nişte explicaţii aiuritoare şi, pe motiv că la “alte clarificări, răspunsul a fost neconcludent” , i-a descalificat din nou pe cei de la MonteAdriano, câştigătoare fiind tot firmele portocalii. Pe motiv că “solicitările de clarificări ca şi rezultatul procedurii au avut ca scop exclusiv şicanarea ofertei cea mai avantajoasă”, portughezii au depus o nouă contestaţie la CNSC. Şi de data aceasta li s-a dat dreptate. Consiliul a anulat pentru a doua oară rezultatul licitaţiei şi a constatat că reprezentanţii nu au respectat prima decizie de reluare a licitaţiei de la momentul evaluării. Subordonaţii lui Frunzăverde au ignorat, din nou, decizia CNSC, au descalificat cele două firme contestatoare cu oferte mai bune din punct de vedere financiar. Pentru a treia oară, portughezilor de la MonteAdriano li s-a dat dreptate de CNSC. În documentul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se arată că organizatorii licitaţie nu au respectat “cele dispuse în mod identic de către consiliu şi instanţe” şi că “desele şi repetatele clarificări solicitate ofertanţilor sunt de natură a demostra, fie superficialitatea comisiei de evaluare în activitatea de analiză a ofertelro, fie dorinţa autorităţilor contractante de a înlătura societăţile contestatoare, cu orice chip”. Această ultimă decizie a CNSC a fost atacată în instanţă de firma Tehnocer, licitaţia fiind blocată până la soluţionare. Întrebat de PRESSALERT.ro de ce Consiliul Judeţean Caraş Severin nu a respectat două sentinţe ale Justiţiei şi trei decizii ale CNSC, preşedintele Sorin Frunzăverde a declarat că ” nu cred că există aşa ceva. Vorbiţi cu Ghiorgioni, el se ocupă. La revedere”. Ionesie Ghiorgioni a susţinut că “am respectat toate deciziile. Am reevaluat ofertele, am cerut noi detalii. Am rămas consecvenţi, însă. Noi cunoaştem foarte bine judeţul. Am vrea să facem un drum reprezentativ pentru Caraş Severin, pentru atacaraea acelui bazin - turismul este obiectiv strategic. Nu ştiu de apropierea Tehnocer de PD-L. Ştiu de calitatea drumurilor făcute”. REMEMBER : ARGUMENT ziar online de Caras-Severin aprilie, 2010 „Viii cu actele, morţii cu drumurile“ 15 aprilie 2010 - 03.19 De: VICTOR NAFIRU [email protected] Drumurile judeţene din Caraş-Severin au ajuns un coşmar pentru şoferii care se încumetă să ajungă la Grădinari, Văliug sau în altă parte a judeţului. Aceasta, în condiţiile în care an de an sunt cheltuite sume importante de bani pentru lucrări de reparaţii. Ca un făcut, gropile din asfalt reapar la doar câteva luni de la executarea acestor lucrări, spre disperarea unora şi bucuria constructorilor mereu, unii şi aceiaşi, abonaţi la banii publici. „Sunt judeţe cu drumuri mai proaste decât ale noastre“ În şedinţa extraordinară de la sfârşitul lunii martie, consilierii judeţeni au fost convocaţi să voteze un proiect de hotărâre privind repartizarea fondurilor pentru lucrările de reparaţii la drumurile judeţene, lucrări ce au fost executate anul trecut. Suma despre care se vorbea era de 130 miliarde de lei vechi, bani ce urmează să ajungă la firmele ce au executat lucrările respective. Proiectul de hotărâre a iscat numeroase discuţii, atât din partea consilierilor PSD, cât şi a celor din arcul Puterii. Primii au depus un amendament, susţinând că demersul lor avea la bază nemulţumirile cetăţenilor pe care îi reprezintă. În fapt, este vorba de starea dezastruoasă a drumurilor despre care se făcea vorbire în proiectul de hotărâre. Social-democratul Dan Silviu Avram a atras atenţia că, iniţiatorii proiectului au „omis“ să treacă numele constructorilor care au executat aceste lucrări, precum şi sumele de bani ce urmează să le primească fiecare în parte. La ridicatul mâinii, consilierii PDL sunt primiiCel mai mult s-a vorbit despre tronsonul Reşiţa-Grădinari, însă nu au fost ignorate nici alte drumuri precum Reşiţa-Văliug sau Caransebeş-Telescaun Muntele Mic. Surpriza consilierilor PSD a fost cu atât mai mare, cu cât nu ştiuseră că, pentru decontarea acelor lucrări s-a deplasat în judeţ o echipă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului al Elenei Udrea, echipă condusă de un oarecare domn Bunica. Despre prezenţa acestuia au aflat abia în şedinţa respectivă de la preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde. În stilu-i caracteristic, acesta l-a persiflat tot timpul pe Nicolae Ştefănescu, cel care a susţinut amendamentul social-democraţilor. În sprijinul lui Frunzăverde a venit colegul său de partid, Haralambie Cotarcea, cu o intervenţie demnă de clasicii umorului românesc: „Am umblat prin ţară şi să ştiţi că sunt judeţe cu drumuri mai proaste decât ale noastre“. Şi, după o cugetare atât de profundă, a pus şi cireaşa pe tort, recunoscând că degeaba i s-ar fi prezentat o situaţie a lucrărilor executate, că nu se pricepe la interpretat cifre şi alte date. Corect, dar la ridicatul mâinii a fost primul când a fost respins amendamentul propus de PSD. Lucru foarte important pentru partidul care are deţine majoritatea mandatelor în Consiliul judeţean. Cine ne sunt şmecheraşii? Consilierii PSD sunt convinşi că a sosit momentul ca banii să se întoarcă în buzunarele sponsorilor PDL din ultimele campanii electorale, dar nu au avut curajul să afirme acest lucru în şedinţa extraordinară. „Sunt acoperiţi cu hârtii, există şi o comisie de la minister care a confirmat lucrările, n-avem ce să le facem. Ştiţi cum este, viii cu actele, morţii cu drumurile“, ne-a mărturisit cu năduf unul dintre consilierii social-democraţi care nu vrea să se pună rău cu Sorin Frunzăverde. Dar să vedem care sunt firmele ce câştigă mereu licitaţiile la drumurile judeţene. Conform aceloraşi consilieri din Opoziţie, este vorba de Excav Prod Bucova, condusă de A. Obrejan, zis şi „Arabela“, apropiat atât vicepreşedintelui CJ, Ionesie Ghiorghioni, cât şi secretarului PDL Caraş-Severin, Simion Iancu, alias „Simi“ ori „Împăratul“, Tehnocer Lugoj, a lui Florin Măran, şi Conscement Bocşa, firma falimentară a actualului director al Gărzii de Mediu, Marius Cârpean, cunoscut de prieteni şi colegii de partid şi sub numele de „Camacho“. Ca un făcut, ele sunt tot timpul declarate câştigătoare, chiar dacă nu întotdeauna au ofertele cele mai avantajoase. ARGUMENT - ziar online de Caras-Severin Simplu şi păgubos: când firmele de casă nu câştigă, blocăm licitaţiile! 17 august 2010 - 21.40 De: VICTOR NAFIRU [email protected] Scandalul pe marginea licitaţiei de peste 15 milioane de euro pentru încredinţarea lucrărilor la drumul Slatina Timiş - Văliug continuă. Astăzi, Curtea de Apel Timişoara ar fi trebuit să judece recursul înaintat de consorţiul de firme format din Tehnocer Nădrag şi Excav Prod Bouţari, dar n-a făcut-o, deoarece reprezentantul SC Excav Prod nu s-a prezentat în instanţă. În opinia celor de la Star Trading Impex SRL Piteşti şi a portughezilor de la Monte Adriano, firme cărora li s-a dat dreptate prin două sentinţe judecătoreşti şi trei decizii ale Consiliului Naţional de Soluţionarea contestaţiilor, era de aşteptat să se întâmple aşa, atâta timp cât Consiliul Judeţean Caraş-Severin a blocat procedura de licitaţie, motivând existenţa acestui proces. „În mod normal, după cum au declarat pentru www.pressalert.ro avocaţii de la Monte Adriano şi Star Trading Impex SRL, procesul de astăzi se putea judeca, deoarece au fost prezenţi avocaţii lui Tehnocer, care este liderul acestei asocieri. Este un tertip ieftin folosit în astfel de situaţii, care nu urmăreşte decât să se tragă de timp într-o cauză în care sentinţa ne-a dat dreptate în două rânduri“. Reamintim că în luna septembrie 2009, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a organizat licitaţia privind construirea drumului Slatina Timiş-Văliug. Costul lucrării - peste 15 milioane de euro. Deşi regulamentul stabilit de comisie, al cărei preşedinte a fost vicepreşedintele CJ, Ionesie Ghiorghioni, susţinea că declararea câştigătorului se face în funcţie de oferta cea mai avantajoasă, până la urmă lucrurile n-au stat nici pe departe aşa. S-a dat câştig de cauză firmelor Tehnocer şi Excav Prod, pentru simplul motiv că sunt apropiate conducerii CJ şi liderilor PD-L Caraş-Severin. Mai mult decât atât, Monte Adriano şi Star Trading Impex au fost descalificate, cu toate că au prezentat cele mai avantajoase oferte, cu peste un milion de euro. Au urmat o serie de contestaţii şi acţiuni în instanţă, toate favorabile firmelor descalificate, însă comisia de organizare a licitaţiilor condusă de Ionesie Ghiorghioni a ignorat constant deciziile şi sentinţele instanţei de judecată. Curtea de Apel Timişoara a decis amânarea procesului pentru data de 14 septembrie.