
Cristian Poteraș (locotenent)
Mafia Imobiliara, Mafia Constructiilor,
primar PDL, sector 6 București, presedintele PDL sector 6
Primarul sectorului 6 din Bucuresti, invinuit de DNA pentru retrocedări ilegale, Cristian Poteras este asociat in multe din afacerile sale cu gruparea Udrea-Cocos.
Acuzatii extinse:
Acuzatia 1 – retrocedări ilegale
Cristian Poteraş, primarul sectorului 6, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar legat de retrocedări ilegale, împreună cu alţi şase funcţionari publici din cadrul Primăriei Sectorului 6. Ei au fost acuzaţi că au retrocedat ilegal, în 2006, şase terenuri din Capitală. Cu o suprafaţă totală de 119.647 metri pătraţi, aceste terenuri valorau 58,2 milioane de euro la momentul respectiv.
”În mod identic, în toate cele şase situaţii, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie şi au eliberat titlurile de proprietate, inculpaţii au încălcat dispoziţii legale imperative şi metodologia de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situaţie juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane“, se arată în referatul întocmit de procurorii DNA.
Ofiţerii anticorupţie susţin că cei şapte inculpaţi, în frunte cu primarul Cristian Poteraş, au simulat „reconstituirea dreptului la proprietate în avantajul unui grup de persoane, una dintre acestea fiind vărul fostei soţii a edilului“.
Procurorii DNA mai spun că mecanismul prin care acţiona grupul de interese este unul ingenios. Astfel, erau urmărite solicitările venite de retrocedare venite în special din partea bătrânilor, care erau mai uşor de manipulat. Aceştia era convinşi să-şi cedeze printr-o împuternicire dreptul de a face demersuri legale unei persoane din cadrul grupului. Aşa se face că persoane care aşteptau de zeci de ani să li se retrocedeze pământurile, imediat ce au cedat drepturile litigioase cazurile au fost rezolvate.
Din verificările DNA a rezultat faptul că persoanele care ar fi avut dreptul legal să dobândească cele şase terenuri şi-au cedat drepturile litigioase asupra lor grupului de persoane favorizat de Cristian Poteraş contra sumelor totale de 417.000 euro şi 40.000 de lei. Afacerea a fost una extrem de bănoasă. Cele şase terenuri, situate pe Bd. Timişoara, str. Valea Oltului sau Drumul Taberei, au fost comasate şi vândute ulterior contra sumei de 82,3 milioane de euro.
Surse: Adevarul.ro, Hotnews.ro, Mediafax
Acuzaţia 2: Cocoş, Udrea şi Poteraş au pus mâna pe Crângaşi
Construirea unei noi pieţe în cartierul Crângaşi a fost transformată de primarul sectorului 6 într-o afacere pentru familia sa, Dorin Cocoş şi controversatul „Niro”. Piaţa Crângaşi, una dintre cele mai mari de pe teritoriul sectorului 6, condus de primarul PDL Cristian Poteraş, este modernizată printr-un contract de asociere în participaţiune încheiat între Administraţia Pieţelor Sectorului 6 (APS 6), societate comercială din sub ordinea Consiliului Local al Sectorul 6, şi firma Zenith Business Group&Partners.
Contribuţia APS6 în această asociere constă în punerea la dispoziţie a terenului aferent pieţei, iar aportul societăţii Zenith rezidă în investiţiile pe care trebuie să le facă pentru ridicarea a două imobile.Firma Zenith a fost înfiinţată cu numai trei săptămâni înainte de a câştiga licitaţia pentru încheie rea parteneriatului cu APS 6 şi este deţinută, printre alţii, de contro versatul om de afaceri Nicolae Dumitru, zis „Niro”, şi de două firme controlate prin interpuşi de Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, ministrul turismului. Una dintre cele două firme este chiar Meditest Global 2002, societate despre care EVZ a dezvăluit, ieri, că derulează contracte de milioane de euro cu mai multe spitale din Capitală.Imperiul „Niro” intră în joc.
Ionel Dumitru, care a preluat 40% din firma asociată cu Primăria Sectorului 6, este fratele mai mic al lui „Niro”, pe care îl secundează chiar în holdingul Niro Investments. Ulterior, tandemul „Niro” - Cocoş şi-a întărit prezenţa în afacerea „Piaţa Crângaşi”. În mai, anul trecut, compania Meditest Global 2002 (înfiinţată de soţul Elenei Udrea şi patronată acum de Florin Dinu, cumnatul ei) preia 5% procente în societatea care modernizează piaţa. Totodată, în funcţia de administrator a Zenith Business Group & Partners a fost numită Camelia Miclescu. Atât ea, cât şi soţul ei, Tudor, sunt vechi subordonaţi de-ai lui Nicolae Dumitru - „Niro”, figurând pe statele lui de plată.
La o lună după plasarea „pionului” Camelia Miclescu, finul fraţilor Cămătaru îşi face apariţia, oficial, în Zenith. Jumătate din acţiunile fratelui său mai mic, Ionel Dumitru, au fost transferate către firma Central Residential Park, deţinută în totalitate de „Niro”.
65% pentru greii din firmă „Niro Investment este doar manager de proiect, în prima etapă de reamenajare şi modernizare a Pieţei Crângaşi, construcţia fiind edificată de companii specializate în domeniu, în baza unor contracte de lucrări”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al holdingului Niro. Constructorul la care se face referire este firma Aurelianei Poteraş. Acum, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru controlează împreună (65%) firma Zenith, partenera edilului PDL Cristian Poteraş în afacerea „Piaţa Crângaşi”.
GRUPARE DE AFACERI. Relaţia Elena Udrea - miliardarul „Niro”.
În 2006, când a devenit publică asocierea lui Dorin Cocoş şi a soţiei sale cu „Niro” în firma New Global Investmens, actualul ministru al turismului, Elena Udrea, a ripostat vehement.„Asocierea numelui meu, fără dovezi, cu numele unor presupuşi infractori este o acţiune murdară şi de neacceptat”, declara atunci „fosta blondă de la Cotroceni”. În pofida disocierii categorice de Nicolae Dumitru, ea a mai fost acuzată că a făcut parte din grupul de interese al foştilor ofiţeri de informaţii angajaţi la firmele lui „Niro”.
Sursă: Evenimentul Zilei
Acuzaţia 3 - Cristian Poteraş dă 138 de milioane de euro din banii publici pentru asfaltangii pedelişti
Sectorul pe care Poteraş încă îl conduce reprezintă o miză importantă pentru pedelişti nu doar prin prisma păstrării puterii politice la nivelul administraţiei locale, ci şi pentru că în noiembrie la alegerile parlamentare în acest sector ar trebui să fie realeasă deputat Elena Udrea, preşedintele PDL Bucureşti.
Una dintre condiţiile de bază pentru îndeplinirea acestor două obiective foarte importante ale PDL este îndestularea clientelei politice. Drept care, Poteraş s-a pus pe treabă şi a organizat în fugă o licitaţie formală pentru atribuirea unui contract de “Lucrări de reabilitare, construcţii şi extinderi reţele apă-canal şi drum în sectorul 6″ în valoare de 600.000.000 de lei fără TVA, adică 137,9 milioane de euro.
Contractul în valoare de 137,9 milioane de euro a fost câştigat de câteva asocieri de firme, cele mai multe dintre ele fiind cunoscute ca făcând parte din cercul companiilor apropiate de PDL şi care de-a lungul timpului au făcut afaceri avantajoase cu liderii pedelişti şi donaţii generoase pentru partidul lui Traian Băsescu.
Astfel, companiile S.C. NEMAR EDIL-CONSTRUCT S.R.L.- S.C. CONSTRUCTII ERBASU S.A., S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. , S.C. ANTREPRIZA CONSTRUCTII MONTAJ NR. 4 BUCURESTI S.A. , S.C. CONSCUT CONSTRUCTII S.R.L. – S.C. GHECON CONSTRUCT S.R.L. , S.C. DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII SI MONTAJ 93 S.R.L. – S.C. ROYAL ECO PREST S.R.L, precum şi STRACO GRUP S.R.L. sunt acelea care împart uriaşul contract de 137,9 milioane de euro pentru canalizări şi asfaltări făcute de mântuială aşa cum se obişnuieşte în sectorul 6. După cum lesne se poate observa, cel puţin patru dintre aceste societăţi comerciale (Delta ACM 93 SRL, Tehnologica Radion SRL, Construcţii Erbaşu SA şi Straco Grup SRL) sunt recunoscute în piaţă – pe lângă afinităţile pe care le au cei de la PDL – şi pentru modul în care au reuşit să cartelizeze şi să deţină un soi de monopol pe lucrările de asfaltare, canalizare şi construcţii din Capitală realizate din bani publici. Firmele cu pricina procedează aşa cum se poate vedea şi în cazul contractului de la Primăria Sectorului 6: participă toate la licitaţii, unele ca societăţi de sine stătătoare, altele în asociere cu diverse firme satelit ale celor deja cunoscute. Şi astfel aceleaşi patru-cinci firme din anturajul pedelist intră în posesia celei mai mari felii din tortul lucrărilor pe bani publici din Capitală, înlăturând prin acest procedeu posibilitatea oricărei alte societăţi de construcţii de pe piaţă să mai participe şi să câştige respectivele licitaţii.
Anunţul prin care primăria lui Poteraş a împărţit cu largheţe aproape 138 de milioane de euro de la bugetul public pentru clientela pedelistă în vederea susţinerii în campaniile electorale a fost postat pe SEAP în data de 13.03.2012, dar atribuirea contractului s-a petrecut în 1.09.2011. Tot din anunţul postat pe SEAP aflăm că acest contract nu este finanţat din bani europeni, ci din fonduri de la bugetul public, şi că urmează a fi desfăşurat pe o durată de 4 ani. Asta însemnând fireşte că suma de 137,9 milioane de euro poate urca la valori mult mai mari, prin de acum celebra procedură a actelor adiţionale.
Consilierii USL din Consiliul Local al Primăriei Sectorului 6 au declarat că din septembrie 2011, data atribuirii contractului, şi până în prezent, primăria condusă de Poteraş a alocat deja firmelor câştigătore aproximativ 30 de milioane de euro.
Sursa: Cotidianul
Acuzaţia 4 - Poteraş tun de 5 milioane de euro, poate ultimul
Primarul sectorului 6, pedelistul Cristian Poteraş, îşi foloseşte din plin ultima perioada rămasă din actualul mandat pentru a trage tunuri dupa tunuri. Cine stă în sectorul 6 a observat că de câteva luni bune, Poteraş a avut - şi încă are - o activitate febrilă: înlocuirea bordurilor.
Reţeta este veche, ai un prieten care are firma de borduri, tragi in Consiliul Locale o hotărâre de imbunataţire a aspectului arterelor si, în loc să faci ceva util, scoţi bordurile bune si le înlocuieşti cu altele frumoase.
Oricum, din afacerea cu borduri se pare că lui Poteraş nu i-a ieşit destul. Bineînţeles, la standardele lui, "destul" nu înseamnă ceva sute de mii de euro. De aceea, ca să fie sigur că îşi face "plinul" pentru vremurile negre care se anunţă după alegerile din 2012 (vezi şmercheriile penale cu Piaţa Crângaşi), Poteraş de la şase s-a învârtit de o afacere dubioasă din care se pot scoate cel puţin 5 milioane de euro. .
Concret: la complexul Favorit din Drumul Taberei exista, cu mulţi, mulţi ani în urmă, un cinematograf (mă rog, exista de fapt un întreg complex-magazine, terase etc). Acum în cinematograf latra cainii. Iar cum domnul Poteraş este un primar care se gândeşte la locuitorii din sector şi la posibilitaţilor lor de a se relaxa, şi-a zis că nu ar strica să refacă cinematograful.
Dar de ce să îl refacă doar, când poate să transforme mormanele de moloz într-un "centru cultural multifuncţional?". Aşa că trece prin consiliul local aprobarea unui studiu de fezabilitate pentru "Centrul Cultural European Favorit". Nu-i aşa că este o iniţiativă lăudabilă, în interesul cetăţenilor? Bineînţeles. Mai ales că proiectul sună super: sala de spectacole, cafenele, sali de prezentare, biblioteca, totul pe trei etaje.
Nu-i aşa ca e frumos? Si nu-i asa ca pentru un astfel de obiectiv trebuie bani? Cam cate milioane de euro? Pai, sa spunem cam OPT milioane de euro, potrivit studiului de fezabilitate.
Bun. Numai că ministerul condus de stimabila colega de partid a lui Poteras, onor E. Udrea, a stabilit prin HG niste standarde de cost obligatorii pentru orice investitie de la buget (local sau central). Iar la categoria centre culturale, MDRT stabileste ca suma maxima ce poate fi investita intr-un centru cultural cu doua nivele, cu o sala de 300 de locuri si spatiile aferente este de un milion de euro pentru o suprafata de cca 1500 mp.
Cum "obiectivul" lui Poteraş are o suprafaţă de două ori mai mare şi, de asemenea, două nivele în plus, la standardele de cost reale s-ar fi ajuns cam la 3 milioane de euro (am lasat de la mine, ca sa fie suficient şi pentru eventuale şpăgi).
Deci, conform standardelor MDRT, complexul Favorit nu ar trebui să înghită mai mult de 3 milioane de euro. De la trei la opt, cate se dau în studiul de fezabilitate, diferenta este de CINCI milioane euro.
Sursă: PeSurse
Acuzatia 5 - Poteras, mana-n mana cu interlopii din Sectorul 6
Relațiile primarului PDL din sectorul 6 Cristian Poteraș, cu diferite clanuri de interlopi sunt de notorietate. Presa a semnalat deja prietenia care îl leagă pe primarul Poteraș, de reprezentanții Clanului "Vasiloi", cărora le protejează ilegalitățile și cărora le-a pus pe tavă și contractul de ridicare a mașinilor din Sectorul 6. Unul din capii clanului, Miki Vasiloi, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor și este urmărit internațional. Relațiile de prietenie ale lui Cristian Poteraș cu membrii clanului ”Vasiloi” nu sunt singurele care ridică semne de întrebare privind legăturile primejdioase ale primarului PDL al sectorului 6. În anturajul controversat al lui Poteraș se mai află, pe lângă Miki Vasiloi, și Răzvan Pârcălabu, patronul restaurantului „Hanul Drumețului”, unde Poteraș are abonament, și al firmei de pază „Drumețul guard”. La „Hanul Drumețului”, considerat fieful interlopilor, un boxer a fost la un pas de moarte în 2010. Pugilistul Cătălin Stan a fost înconjurat de opt persoane, care l-au bătut și l-au înjunghiat în picior, la câțiva milimetri de artera femurală, precum și în antebraț. Sportivul a ajuns în stare gravă la spital, însă medicii au reușit să-l salveze. Despre relațiile strânse dintre Pârcălabu și Poteraș se vorbește și pe site-ul Primăriei sectorului 6. Din postările cetățenilor, cel al Rodicăi Cilinca este mai mult decât grăitor: „Domnule primar, mi-ați demolat magazinul din Dealul lui Țugulea pentru că așa a dorit prietenul dvs., marele afacerist Pârcălabu – fostul dvs. antrenor de lupte, actual stăpân al pieței Veteranilor, pentru că i s-a părut lui că-i fac concurență și cu asta m-a nenorocit, a trebuit să-mi vând casa, să mă mut într-o mansardă și să trăiesc dintr-o pensie amărâtă, pentru că datorită unor oameni ca dvs. și a unui partid de doi lei – PDL, în țara asta care teoretic e a tuturor românilor, numai unii au voie să facă afaceri. Aveam o afacere mică, trăiam cu familia modest domnule primar, dar acum nu mai aștept decât sfârșitul. Vă mulțumesc domnule primar! Vreau să va mai pun și eu o întrebare. Știți că dl Pârcălabu solicita pentru 25 de mp o chirie de 1200 euro/lună, din care 400 cu chitanță și 800 fără chitanță? Acești bani rămân la el sau la dvs.? Vă mulțumesc domnule primar!”
O relație de milioane de euro Pe Poteraș și Pârcălabu nu îi leagă doar afacerile, ci și sportul. Cristian Poteraș este președintele Federației Române de Lupte (FRL), iar Pârcălabu este vicepreședinte la aceeași federație. Primarul sectorului 6, Cristian Poteraș, a scos din buzunarul contribuabililor peste 1 milion de euro pentru a plăti două firme de bodyguarzi, una aparținând lui Răzvan Pârcălabu, colegul său de “lupte”, din tinerețe. Este vorba de firma SC Drumețul Guard , abonat la contractele încheiate cu Primăria sectorului 6. Relația de afaceri a celor doi a început de când Poteraș a devenit primar al sectorului 6. Pana acum, Poteraș a băgat în buzunarul omului de afaceri Pârcălabu, din bugetul public, câteva milioane de euro. Toate contractele au fost încheiate fără licitație publică, doar prin negociere directă. Primul contract a fost încheiat în 2008, la câteva luni de la înființarea firmei SC Drumețul Guard SRL, care prevedea asigurarea ordinii și pazei parcurilor de teritoriul sectorului 6, pe o sumă de 1 milion de lei. Apoi, în același an, tot prin negociere directă, firma lui Pârcălabu a primit din partea primăriei sector 6 și paza piețelor. Acest contract a fost prelungit și în anii următori, tot fără licitație, spre prosperitatea afacerilor bunului prieten al lui Poteraș.Sursa: Curentul
Trimite-ne povestea ta
pe 15 mai 2012 a inchis piata Chilia Veche din DrumulTaberei pentru modernizare,cu un imprumut bancar de 5.OOO.OOO RON.Dupa trecerea alegerilor noul primar,Rares Manescu,nu a mai gasit nimic in vistieria primariei.Singura modernizare a pietei a fost imprejmuirea ei cu un gard metalic si devalizarea ei completa de catre un fost consilier PDL,Mihai Dragoi,care dupa pierderea alegerilor a fost fortat de partidul sau sa demisioneze.
Mai luati ceva material: Tema 1: http://www.puterea.ro/articol/un_milion_de_euro_pe_o_cladire_inexistenta1 Tema 2 (in foileton): episodul 1: http://atitudini.wordpress.com/2011/08/30/poteras-tun-de-55-milioane-e/ episodul 2: http://atitudini.wordpress.com/2011/08/31/ghicitoare-din-cei-55-milioane-e-cat-i-s-a-promis-senatorului-feldman-pentru-ajutor-si-minciunele/ episodul 3: http://atitudini.wordpress.com/2011/09/09/tunul-lui-poteras-continuare/ episodul 4: http://atitudini.wordpress.com/2011/09/13/tunul-lui-poteras-faza-contractuala/ Spor la dat in gat!
Trimite-ne povestea ta